logo FORD
  • NOUL TRANSIT CUSTOM

NOUL TRANSIT CUSTOM

 

Noul Transit Custom stabileşte punctul de referinţă pentru eficienţă şi spaţiu de încărcare, vă îmbunătăţeşte productivitatea şi va face o impresie notabilă asupra clienţilor dumneavoastră. Prin urmare, îşi merită pe deplin prestigiosul premiu de autoutilitară internaţională a anului

NOUL FORD TRANSIT CUSTOM
Van-ul internaţional al anului 2013

Noul Transit Custom stabileşte punctul de referinţă pentru eficienţă şi spaţiu de încărcare, vă îmbunătăţeşte productivitatea şi va face o impresie notabilă asupra clienţilor dumneavoastră. Prin urmare, îşi merită pe deplin prestigiosul premiu de autoutilitară internaţională a anului. Modelul de dimensiuni medii din noua noastră gamă Transit, Transit Custom obţine cea mai bună economie de combustibil din clasa sa, datorită, în principal, tehnologiilor ECOnetic de economisire a combustibilului, precum funcţia Auto-Start-Stop şi Încărcarea Regenerativă Inteligentă. Interiorul său confortabil şi durabil vă va uşura ziua de lucru - în special datorită cabinei, care funcţionează ca un birou mobil. Transit Custom este, de asemenea, lider de clasă la spaţiu de încărcare. Şi indiferent dacă alegeţi autoutilitara, autoutilitara cu cabină dublă, sau Kombi, puteţi beneficia de numeroase tehnologii avansate, inclusiv comanda vocală Ford SYNC şi sistemul de conectivitate MP3/iPod şi telefon. 

Transit Custom este, de asemenea, prima şi singura autoutilitară din segmentul său care a obţinut un punctaj maxim de 5 stele la testele de siguranţă Euro NCAP. Două dintre tehnologiile sale inovatoare, Sistemul de avertizare la părăsirea benzii şi Ford SYNC® cu Sistem de Asistenţă pentru situaţii de urgenţă au primit, de asemenea, premii Euro NCAP Advanced pentru tehnologie: primele de acest fel obţinute vreodată de un vehicul comercial. 
 
 
 
 


 

Aspect contemporan şi confort excepţional

Noul Transit Custom îmbină stilizarea contemporană a exteriorului cu un nivel de confort interior la care nu v-aţi aştepta într-un vehicul comercial. Atât interiorul, cât şi exteriorul sunt concepute avându-se în vedere aspectul practic şi funcţionalitatea.

Culori disponibile:
 
 

Blazer-Blue
Ink Blue

Midnight Sky

Moondust Silver

Panther Black

Race Red

Stratosphere

Tectonic Silver

 

 

 

Lider de clasă la spaţiu de încărcare

Ford Transit şi-a câştigat reputaţia pentru capacitate şi aspect practic. Noul Transit Custom porneşte de la acest principiu, beneficiind de numeroase dotări de design ingenioase şi practice care vă ajută să lucraţi mai uşor şi mai eficient - de la spaţiu de încărcare lider de clasă (şi acces la acest spaţiu tot lider de clasă), la un portbagaj integrat unic. La fel de important, vehiculul este, de asemenea, realizat astfel încât să menţină costul de întreţinere la un nivel minim, cu intervale de service cele mai bune din clasa sa, la 50.000 de km sau la doi ani. Prin urmare, Transit Custom nu vă va scuti doar de agitaţia din timpul zilei de muncă, ci vă va ajuta să economisiţi sume considerabile de bani pe termen lung.


Spaţiu de încărcare

Spaţiu unic de încărcare şi depozitare
Transit Custom are o dotare unică ce este concepută pentru a-i extinde spaţiul de încărcare. Un perete despărţitor pe toată înălţimea şi lăţimea desparte zona de încărcare de cabina pasagerilor, iar acest perete despărţitor este prevăzut cu un panou ce poate fi rabatat la nivelul podelei. Acest lucru înseamnă că puteţi încărca articole cu o lungime maximă de 3 m prin uşile din spate în zona de încărcare extinsă sub scaunele duble pentru pasageri, chiar şi în cazul versiunii cu ampatament scurt. Această dotare inteligentă vă permite să păstraţi echipamentele de valoare în vehicul, în loc să le aşezaţi la vedere pe plafon.
Portbagajul de acoperiş integrat îmbunătăţeşte confortul, economia de combustibil şi reduce zgomotul
Un portbagaj de acoperiş unic, inovator, care se rabatează complet atunci când nu este utilizat. Pe lângă faptul că scăpaţi de corvoada montării şi demontării unui portbagaj convenţional, acesta vă permite să treceţi mai uşor pe sub obstacole mai mici de 2 m (cu excepţia modelului cu masă brută de 3.300 kilograme). De asemenea, vă ajută să economisiţi combustibil prin reducerea rezistenţei la înaintare şi vă oferă o experienţă de şofat mai silenţioasă, prin reducerea zgomotului produs de vânt.


Cel mai mare spaţiu de încărcare şi de acces din clasa sa
Spaţiul de încărcare al modelului Transit Custom este lider de clasă în ceea ce priveşte toate cele trei dimensiuni: lungime de încărcare, lăţime de încărcare (de la un pasaj de roată la altul) şi înălţimea utilizabilă din interior. Prin urmare, poate transporta cu uşurinţă scânduri standard de 8’ x 4’, aşezate pe o parte sau plate, pe podea, trei europaleţi şi obiecte lungi de până la 3 m, datorită zonei sale de depozitare unice. Pe scurt, această autoutilitară oferă un spaţiu de încărcare uriaş, de 6 metri cubi, cu perete despărţitor montat - iar aceasta este doar versiunea cu ampatament scurt (L1). Ampatamentul lung (L2) oferă 6,8 metri cubi. Accesul la spaţiul de încărcare este de asemenea neegalat, întrucât Transit Custom are cea mai mare deschidere de încărcare laterală în rândul vehiculelor de acest tip, înălţime de deschidere lider de clasă şi nivelul de acces spate cel mai jos. Uşile glisante au, de asemenea, un mecanism de verificare ce le menţine deschise în siguranţă pentru încărcare.
Protecţie special concepută pentru planşeul de încărcare
O căptuşeală a planşeului de încărcare uşor de curăţat înseamnă că nu trebuie să montaţi propria husă. Acest planşeu de mare capacitate vă permite să împingeţi înăuntru şi să trageţi afară cu uşurinţă bunurile, face mai rapidă şi mai uşoară curăţarea şi vă ajută să menţineţi valoarea reziduală a autoutilitarei dumneavoastră.
 
Iluminat îmbunătăţit pentru o încărcare mai uşoară şi mai sigură
Faruri LED opţionale puternice şi eficiente din punct de vedere energetic pentru zona de încărcare atunci când lucraţi în condiţii cu iluminat slab. Acestea reprezintă o altă inovaţie simplă şi totuşi practică.
 
Sisteme de ancorare a încărcăturii mai practice şi mai sigure
Punctele de fixare sunt, de obicei, montate în podea. Dar poate fi greu de ajuns la ele când doriţi să vă fixaţi încărcătura. Prin urmare, Transit Custom are punctele de fixare poziţionate imediat deasupra podelei, pe peretele lateral al spaţiului de încărcare. Acest lucru lasă podeaua liberă de obstacole, facilitând accesul, elimină murdăria şi permite menţinerea unei căptuşeli noi şi curate, pentru podeaua de încărcare. Puncte suplimentare de fixare sunt prevăzute la înălţimea taliei şi a umerilor, încorporate în structura vehiculului, iar fiecare poate suporta o greutate considerabilă de 30 kg de încărcătură.

Cost de utilizare:
Cele mai bune intervale de service
Transit Custom este echipat cu un motor diesel Duratorq avansat, excepţional de economic, durabil şi fiabil. Componentele supuse uzurii normale au fost, de asemenea, concepute să reziste mai mult timp fără a necesita activităţi de întreţinere. Astfel, intervalele de service sunt stabilite la 50.000 km sau la doi ani.
 
Eşti mai liniştit cu garanţia anti-perforare
Transit Custom beneficiază de o garanţie anti-perforare suficient de lungă, de 12 ani.

Performanţă, economie de combustibil şi manevrare tipice unui autoturism

Transit Custom este dotat cu un motor diesel care poate oferi performanţă şi economie în diferite combinaţii. Pentru a vă asigura că puterea de sub capotă se traduce într-un şofat plin de satisfacţii, controlat, au fost depuse toate eforturile pentru a oferi cea mai bună manevrare posibilă. În acelaşi timp, o gamă variată de tehnologii ECOnetic asigură faptul că performanţa autoutilitarei este eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil, pe cât posibil, având emisii minime de CO2. Pentru o eficienţă maximă, există o gamă largă de modele ECOnetic cu opţiunea de ampatament scurt (L1) sau de ampatament lung (L2) şi 2.700 kg, 2.900 kg sau 3.100 kg GVM (greutatea brută a vehiculului).

Alegeţi stilul de caroserie potrivit pentru afacerea dumneavoastră

Noul Transit Custom este disponibil în trei stiluri de caroserie (Autoutilitară, Autoutilitară cu dublă cabină si Kombi), cu două ampatamente şi o varietate de opţiuni de încărcătură utilă pentru spaţiul de încărcare lider de clasă. Acest lucru înseamnă că puteţi alege combinaţia perfectă pentru afacerea dumneavoastră. Există numeroase opţiuni în ceea ce priveşte nivelurile de finisare ale fiecărei caroserii, plus numeroase opţiuni de dotare. Pentru dotări şi mai specializate, Grupul nostru special de operaţii vehicule vă poate oferi o gamă variată, pornind de la culorile caroseriei la sistemele de încărcare interioare comandate. Aflaţi mai multe despre spaţiul de încărcare aici.


Autoutilitară

Autoutilitara Transit Custom este un autocamion, cu un perete despărţitor pe toată înălţimea şi lăţimea (satinat sau nesatinat), care separă spaţiul de încărcare de cabină, şi cu opţiunea de a alege două sau trei scaune în faţă. Puteţi specifica portiere glisante simple sau duble şi puteţi alege uşi spate cu balamale sau un haion.


Opţiuni ampatament:


(L1) Ampatament scurt
(L1) Ampatament scurt (SWB): 2,93 m (lungime totală 4,97 m)


 

(L2) Ampatament lung
(L2) Ampatament lung (LWB): 3,3 m (lungime totală 5,34 m)

 

Opţiuni greutate brută vehicul (kg)
Greutatea brută a vehiculului (GVM) este greutatea maximă a autoutilitarei atunci când este complet încărcată. 
Aceasta variază de la 2.500 kg la 3.325 kg pentru a oferi o sarcină utilă între 683 kg şi 1.414 kg.
 
Înălţime plafon
Disponibil în prezent cu o singură înălţime de plafon, Transit Custom oferă o înălţime internă de încărcare de 1.406 mm.
 
Capacitate de remorcare
În funcţie de motor şi de GVM, Transit Custom poate remorca două tone, complet încărcat.


Autoutilitară cu dublă cabină
 
La fel ca în cazul autoutilitarei, puteţi alege două sau trei scaune în rândul din faţă. În plus, autoutilitara cu cabină dublă oferă un rând montat suplimentar de trei scaune, în spatele rândului din faţă. Apoi, un perete despărţitor fix separă cel de-al doilea rând de scaune de spaţiul de încărcare.

Opţiuni ampatament:


(L1) Ampatament scurt
(L1) Ampatament scurt (SWB): 2,93 m (lungime totală 4,97 m)


 

(L2) Ampatament lung
(L2) Ampatament lung (LWB): 3,3 m (lungime totală 5,34 m)
 


Opţiuni greutate brută vehicul
Greutatea brută a vehiculului (GVM) este greutatea maximă a autoutilitarei atunci când este complet încărcată. 
Aceasta variază de la 2.700 kg la 3.325 kg pentru a oferi o sarcină utilă între 776 kg şi 1.305 kg.
 
Înălţime plafon
Disponibil în prezent cu o singură înălţime de plafon, Transit Custom oferă o înălţime internă de încărcare de 1.406 mm.
 
Capacitate de remorcare
În funcţie de motor şi de GVM, autoutilitara cu cabină dublă Transit Custom poate remorca până la 1,9 tone, complet încărcată.


Kombi

Transit Custom Kombi este deosebit de adaptabil . Mai exact, acesta oferă peste 30 de aranjări diferite ale scaunelor. Are acelaşi sistem de scaune spate flexibile, dar un rând suplimentar de trei scaune. Cu toate scaunele montate, puteţi transporta până la nouă persoane. Scaunele pot fi rabatate şi răsturnate pentru a ocupa mai puţin spaţiu. Este rapid şi uşor de creat un spaţiu de încărcare generos: trebuie doar să rabataţi unul sau toate spătarele şi să împingeţi scaunele în faţă, până ce ajung în spatele celui de-al doilea rând. Sau, dacă preferaţi, puteţi demonta complet scaunele, oferindu-vă spaţiu de încărcare maxim.

Opţiuni ampatament
 


(L1) Ampatament scurt

(L1) Ampatament scurt (SWB): 2,93 m (lungime totală 4,97 m)


 

(L2) Ampatament lung
(L2) Ampatament lung (LWB): 3,3 m (lungime totală 5,34 m

 

Opţiuni greutate brută vehicul
Greutatea brută a vehiculului (GVM) este greutatea maximă a autoutilitarei atunci când este complet încărcată. 
Aceasta variază de la 3.100 kg la 3.325 kg pentru a oferi o sarcină utilă între 886 kg şi 1.417 kg.
 
Înălţime plafon
Disponibil în prezent cu o înălţime de plafon, Transit Custom oferă o înălţime internă de încărcare de 1.406 mm.
 
Capacitate de remorcare
În funcţie de motor şi de GVM, Transit Custom Kombi poate remorca până la 1,8 tone, complet încărcat.
 

Share

Te asteptăm în noua locaţie
Ford Tiriac Auto!

Șoseaua București-Ploiești nr. 42-44

Noul Sediu Țiriac Auto